
Reintegrare socială
Ne-am fi așteptat ca ultimele manifestări în materie de atitudine post-reintegrare ale deținuților să fie participarea la ieșire în comunitate, origami, concursuri gen cea mai frumoasă cameră, sau șah, dar . . .
. . . se pare că cei în categoria cu risc de la €2 preferă să înjure și să scuipe supraveghetorii, să arunce cu TV sau să se baricadeze în cameră.
Motive de nemulțumire,
… ar putea fi: programe (de apă caldă sau de încălzire, sau program de la spălătorie), care funcționează cu sincope, ploșnițele rezistente la dezinsecție, mizeria, mâncarea proastă. Nu ne este cunoscută o listă de revendicări, posibil să nu existe una. Păi și de unde manifestările cu pricina, din partea deținuților?
Pentru că merge. Nu au cam nimic de pierdut și profită și de
Poziția conducerii
Care e una standard:
Sunteți plătiți pentru ceea ce faceți (sporuri), nu incitați, dialogați cu deținuții. Grupa operativă nu intervine, nu-și asumă nimeni nicio responsabilitate.
Poziția personalului
Supraveghetorii sunt conștienți că meseria asta ingrată, are și riscurile ei. Dar se simt abandonați de factorii de decizie, care ar trebui să-i sprijine și să acționeze de pe palierele lor de responsabilitate.
De exemplu, supraveghetorul poate să aibă abilități de negociator, sau să dețină cunoștințe de psihologie sau sociologie. Dar atunci când un dialog nu mai e posibil, ar fi cazul să intervină personal autorizat.
Supraveghetorul nu e ordonator de credite și nu poate derula contracte fancy de deratizare sau de mentenanță a centralei termice sau a spălătoriei. Și e cam singur în serviciu, la o secție unde separarea regimurilor nu prea există.
Pentru că nu prea e ok să începi serviciul la 7 și să ajungi acasă la 2 noaptea, pentru că se constituie dosarul de incident, unde trebuie să explici, printre altele, de ce ai fost înjurat și scuipat. Unde predarea serviciului fără incidente devine excepția, nu regula.
Psihologii, educatorii, șefii de secție, ar trebui să-i dubleze spatele supraveghetorului și să le explice deținuților ce și cum. Pe urmă și ceilalți directori adjuncți și chiar directorul, ar trebui să-și intre în rol.
O altă perspectivă
Hai să privim lucrurile din exterior, din punct de vedere, să zicem, al societății civile. Al plătitorilor de taxe. Ce anume știu cetățenii despre sistemul penitenciar? Păi, nu prea multe, decât din ceea ce se mai vede de prin audio-vizual, ori presă. Că deținuții au trei mese pe zi, cablu TV, asistență medicală gratuită, și nu plătesc nici facturi. C-ar mai fi și favorizați uneori.
Mai află cam cum e pe pielea lor atunci când, după ce dau examen pe vreun post, ajung să-și dea rapid demisia. Ajung să-și dea seama că, oricât de bine ar fi plătit ca supraveghetor la penitenciar, nu se merită și nu e ceea ce a văzut el prin filme.
În loc de concluzii
Așteptăm comentariile și propunerile dumneavoastră. Până una-alta, dacă credeți însă că le-ați văzut pe toate, vă pripiți… în așteptarea unor comentarii sau propuneri puteți vedea cam ce așteptări poate avea o comisie de examinare de la candidați.
Dacă vă consolează cu ceva, prostia inertă din zona managerială mustește și prin alte pușcării. Dacă ăsta este nivelul de cunoștințe așteptat de la niște potențiali viitori angajați în sistem, ne facem o minimă idee despre cum arată intelectul din zona managerială. Se pare că avem de-a face cu prostia instituționalizată, plătită din bani publici.