Decizia ÎCCJ nr. 51/11.11.2019 a stabilit că termenul de „salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază” al polițiștilor.

Premisă

Punctul de plecare a fost sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție de la data de 27 iunie 2019 cu nr. 1.787/1/2019 de către Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 23 mai 2019, în dosarul nr. 947/110/2018.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bacău — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal cu nr. 947/110/2018 din 10 aprilie 2018, reclamanții A, B, C și D au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Protecție Internă, următoarele:

• stabilirea cuantumului salariului funcției de bază și al sporurilor, în perioada 9 aprilie 2015 și până la pensionare, la nivelul maxim existent în cadrul instituției pentru salariații care au avut aceeași/același funcție/grad/treaptă și gradație și care și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții;
• obligarea pârâtei la plata actualizată a drepturilor salariale restante reprezentând diferența dintre cuantumul salariului funcției de bază existent și cuantumul funcției de bază stabilit la nivel maxim, conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015);
• obligarea pârâtei la plata diferenței dintre cuantumul sporurilor primite și cuantumul sporurilor care ar fi trebuit să fie acordate, raportat la valoarea salariului funcției de bază stabilit conform primului petit, aplicat începând cu data de 9 aprilie 2015;
• actualizarea sumelor stabilite conform primelor două capete de cerere cu indicele de inflație de la data plății efective;
• cheltuieli de judecată.

Motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin două decizii anterioare (nr.  23/2016  și nr. 54/2017), Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în limitele învestirii, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea- cadru nr. 284/2010, respectiv art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

Astfel, art. 2 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 enumeră, la lit. a)—d), categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile acestei legi, iar alin. (3) prevede că: „Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică și personalul care ocupă funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special.”

ÎCCJ a constatat că legiuitorul din 2010 a utilizat termeni diferiți pentru a defini salariul lunar pentru diferitele categorii de personal bugetar, în cazul polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special salarizați potrivit  anexei  nr.  VII  la  Legea-cadru nr. 284/2010, termenul consacrat fiind acela de „salariul funcției de bază”, termen care are drept corespondent „salariul de bază” folosit în cazul funcționarilor publici salarizați potrivit anexei nr. I.

Jurisprudență

Trecând peste alte detalii juridice, ar fi de menționat și   jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Jurisprudența constituțională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015.

Instanța de contencios constituțional a reținut că: „Ținând cont de toate inechitățile constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (…), care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, ce stabilește salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Așa cum rezultă din nota de fundamentare și din preambulul acestui act normativ, rațiunea principală a adoptării sale a fost eliminarea «inechităților în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor și al activității profesionale prestate» și a «discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010»”.

Curtea Constituțională a statuat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare” urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, același grad, aceeași gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică.

Deciziile instanței supreme au fost menționate anterior, astfel că vom preciza doar ceea ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat în analiza art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (Cauza Marckx contra Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979). Aceeași Curte — în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 21 februarie 2008 — a constatat existența discriminării între reclamant și alte persoane care aparțineau aceleiași categorii profesionale care se află în situații comparabile, neexistând justificare din partea instituției publice angajatoare să remunereze diferit angajații aflați în situații identice.

Concluzie

Constatăm că, indiferent de cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, având ca obiect salariul funcției de bază și salarizarea la nivel maxim, cele două aspecte sunt corelative și pot fi solicitate în cadrul aceluiași proces, din punctul nostru de vedere.

Din ce cauză nu s-a aplicat corect legislația, interpretându-se restrictiv la nivel de ordonatori de credite? O posibilă explicație avem din partea liderului SPR Diamantul.

„Ostile MAI (consilieri juridici, contabili si resursele umane), sub comanda generalilor contabili din DGF, s-au opus cu o nerușinare cruntă, aplicării prevederilor legale privind salarizarea la nivel maxim, la MAI, sub pretextul că nu se aplica prevederile în cauză, polițiștilor și militarilor.
Evident, conduita asta a fost asumată în scopul de a face economii la cheltuielile cu personalul, ca să își bucure pe stăpânii politici care aveau alte planuri decât sa sporească salariile polițiștilor și militarilor din MAI.”