Sindromul Münchausen prin transfer (by proxy – MSP), este o tulburare psihică a unui adult față de propriul copil prin provocarea deliberată de boli. Prezentându-se întotdeauna foarte îngrijorat și protector el va falsifica istoricul bolii copilului și-i va acuza afecțiuni grave, provocate sau simulate, mutilări, etc.

Văzând relația angajator-angajat de la Poarta-Albă, am face o nedreaptă și nepotrivită extrapolare a sindromului Münchausen prin transfer, considerând angajatorul un agresor care încearcă să-l facă să creadă pe angajat că este nepriceput ori incompetent, și c-ar purta întreaga vină. Sau nu?

Să luăm câteva exemple:

Cheta pentru becuri

Există prostul obicei de a se cere bani angajaților pentru becuri, consumabile, ajungându-se la cca 100-120 lei / schimb. Șeful secției exterioare are el o problemă în a determina subordonații să creadă că au datoria de a se subroga în obligațiile angajatorului. N-are o problemă însă când schimbă programul de lucru după bunul plac, și nici să amintească în treacăt, subordonaților, că acum funcționează comisia de disciplină, poate le va dispărea orice urmă de reticență și vor participa bucuros la chetă.

Dosar(e) de pensionare calculat(e) greșit

Te pensionezi și vezi că lipsește din calcul norma de echipare, fără vreo explicație logică. Pe urmă, la vreo lună distanță, ești chemat din nou să semnezi, pentru că dosarul e returnat de la ANP pentru calcul . . . greșit. Proaspătul/Proaspeții pensionar(i) ar trebui să-și ceară scuze, nu, pentru că oricum sectorul financiar are prea mult de lucru și sunt, numeric, puțini. Mai greșește omul, au fost cazuri când s-a făcut eronat un dosar de pensionare și de două ori. Curat ghinion.

Hotărâri judecătorești ignorate

Sunt de fapt două: una cu drepturi salariile (sporurile pierdute pe perioada concediului de odihnă) și cealaltă pe L544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Bani sunt, nu e voință.  Pardon, e voință maximă la 50%, pentru cine manageriază bine.

Exact pe calapodul guvernamental, unde cohorte de rude, pile, etc. nu muncesc, dar iau salarii pe munca altora. Pe principiul „pentru că putem”, într-o miserupeală supremă. Dar astea nu merg la infinit. Poate după 10 noiembrie se mai schimbă puțin atitudinea. Ce ziceți?

Rotirea cadrelor

Șefii de tură sunt „rotiți” exact ca bilele la 6/49. Problema e că în noiembrie, un șef de tură „rotit” are de făcut două evaluări : una pentru schimbul pe care l-a părăsit cu regret în noiembrie, cealaltă, intermediară, pentru schimbul pe care îl păstorește pentru două luni. Cine știe, poate până în decembrie 2020.

Condiții meteo nefavorabile – condiții de muncă, idem

Se strică vremea și apare fenomenul de ceață, temperaturi scăzute pe timp de noapte, umezeală, vizibilitate scăzută. Cine face pază pe perimetru, știe că primește dispoziție să se dea jos din post, și să stea la sol. Cam nasol.

Ar putea fi amenajate însă niște posturi la sol, în ideea că sunt totuși angajați și după o noapte sau mai multe de stat în picioare în frig și în umezeală se întrevăd spitalizări la orizont.

Resursa umană trebuie folosită, așa este, dar nu la blană, totuși.

Schimbare de program

Tot la secția exterioară. Cine e la escorte și e la dispoziție, trebuie să-și schimbe programul. Nicio problemă, însă nu oricum. Se poate cu decontarea carburantului, dacă tot nu asigurați transport pe ruta Medgidia – Valu lui Traian? Păi transport în comun, este, dar nu se sincronizează la plecare cu programul. Sau poate faceți, d-le șef,  un contract cu o firmă de transport în comun, care să asigure transportul la schimburi și la 8 ore? Fără vreo chetă în plus, bineînțeles.