Bilanț 2019


BILANȚ

Ieri a avut loc la Poarta Albă bilanțul activității pe anul 2019. Va avea loc și bilanțul regional, însă nu avem confirmarea unde anume se va desfășura și nici dacă se va menține tradiția implementată de fostul director (monument de prostie și incompetență), adică în afara unității, pe la vreun hotel din Mamaia.

Cu toate că ne-am manifestat dorința de a participa la bilanțul unității și la cel regional, ne-a fost remisă cu titlul de înștiințare sau mai degrabă avertizare, doar ora și locul unde avea să se desfășoare bilanțul unității, în stilul caracteristic locului:

anunț

Am fi avut ce povesti la bilanțul regional, dacă am fi fost invitați, anume cele semnalate de către membrii de sindicat:

  • Condițiile de lucru pentru supraveghetori sunt mai rele decât condițiile de detenție;
  • Pontajul se face defectuos, șefii de tură nu pontează la minut timpul efectiv petrecut în unitate din varii motive (percheziții, incidente, trageri);
  • Nu se acordă timpul necesar pentru servitul mesei;
  • La ieșirea din tură, se întârzie circa 20-30 de minute, deoarece șeful de tură rămâne în punctul de control și nu dă liber schimbului;
  • Formula de calcul a compensației lunare pentru chirie nu se aplică în mod corect, în special în lunile în care se efectuează concediul;
  • Lcs sunt uneori „impuse” pentru zilele de weekend;
  • Între orele 0700-0730 se scot deținuți de la cameră pentru activități
  • Externalizarea unor servicii sau încheierea unor contracte de colaborare;
  • Folosirea SASS pentru patrulare pe timp de noapte, schimbarea posturilor de pază din perimetru, participarea la activități unde nu este necesară prezența grupei operative;
  • Biroul supraveghetorului de la sectorul agrozootehnic arată mai degrabă a grajd;
  • Unii șefi de tură încă mai fac presiuni pe considerente de apartenență sindicală;
  • Probleme cu salarizarea;
  • E4: vizete, lacăte, zăvoare în stare foarte proastă și un volum foarte mare de muncă pentru chiar 2 agenți planificați;
  • E6: birou foarte mic, fără toaletă.