Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie, dintre care peste 9.000 în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). „Din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către instanţele de judecată competente a liberării condiţionate”.
Bărbatul care a atacat-o cu brutalitate pe tânără, într-o scară de bloc din Alba Iulia este recidivist, fiind eliberat din Penitenciarul Aiud în urmă cu circa două luni. Ce reacție a avut MJ, via Tudorel? S-a mai făcut încă o dată de râs, în încercarea de revocare a procurorului general:
Procurorii din CSM au decis, luni, să avizeze negativ propunerea ministrului Justiției de revocarea din funcție a procurorului general al României. Decizia a fost luată cu 5-1 dintre voturi, Tudorel fiind singurul care, practic, și-a votat maculatura de 63 de pagini.
Ținem să atragem atenția domnului Tudorel, că, în centrul politicii penale ar trebui să se situeze apărarea drepturilor cetățenești ale tuturor plătitorilor de taxe și impozite, care de multe ori se întâmplă a fi și victimele infracțiunilor.
După cum se vede și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la locul faptei, „recursul compensatoriu” ne suflă în ceafă, și ne poate trimite urgent la podea printr-un KO, grație unei ticăloșii inimaginabile, promovate de dumneata, Tudorel Toader.
UPDATE:
Pe Tudorel sau pe Dragnea, cine o votat legea. Nu se poate aşa ceva, în ce ţară trăieşti ca să eliberezi infractorii ăştia. Ei sunt la fel de vinovaţi. Nenorocitul ăla e vinovat, dar pe ei îi consider mai nenorociţi”
https://bit.ly/2Bup8c1
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază