La 12 august 2000, submarinul rus K-141 Kursk Clasa Oscar II, s-a scufundat în marea Barents, la o distanță de 175 km de orașul Severomorsk și la o adâncime de 108 metri. Unul dintre scenariile dezastrului ar fi acela că se datorează exploziei unei torpile în interior, care a trimis submarinul pe fundul mării.
Echipajul număra de 118 oameni, care au fost declarați decedați. După ridicarea la suprafață, au fost identificate 115 cadavre , rămășițele a trei persoane (doi marinari și un civil) nefiind găsite.
Au fost critici aspre în legătură cu rezultatele investigațiilor oficiale. S-a considerat că, dacă autoritățile ruse ar fi apelat la ajutorul propus de alte țări, ar fi putut fi salvați cel puțin cei 23 marinari care se aflau în ultimul compartiment și care au mai trăit două zile și jumătate de la scufundarea submarinului. Sursa – Wikipedia
*
Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat într-o fostă hală a fabricii Pionierul. În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane.
În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.
La fel ca vecinii de la răsărit, mințile sovietice de la noi au refuzat ca pacienții să fie preluați de spitalele din străinătate, susținând că la București sunt toate condițiile și că situația e sub control. Nici pe departe nu a fost așa. Nici într-un caz, nici în celălalt. Sursa – Wikipedia
*
Partea proastă e că sistemul penitenciar e-n derivă, niște barcagii de duzină fiind pe post de cârmaci. Unul dă mesaje pe Facebook cu autodistrugere, celălalt e cu plimbările prin străinătățuri.
ApreciazăApreciază