Dreptatea din logica strâmbă


right things

Nu prea se poate spune că, dintr-o logică strâmbă, poți pretinde că emiți judecăți de valoare. Dar la ANP se poate, mai ales când juridicul spune „nu știu d-astea” și cere o traducere din limba română în anepeză.

Lucrurile erau mai mult decât clare, privind o decizie a CCR. Cine a forțat lucrurile? Un șef bolnav, pus pe abuzuri. Așa s-a ajuns la pronunțarea CCR pe o excepție de neconstituționalitate ridicată pe parcursul unui proces în contencios administrativ.

Altul, mai inteligent decât el, de la ANP, a solicitat un know-how de la MJ, având groaza în oase ca nu cumva evaluarea profesională,  să-i lipsească care cumva din mână unui tembel cu funcție de conducere. Așa, ca ultimă bâtă, just in case.

Un alt mare clasic în viață spunea astă vară că aceia care fac serviciu pe perimetrul locului de deținere n-ar mai trebui să-și facă griji cu condițiile de muncă. Ca acușica supravegherea va fi declinată ochilor de stică ale camerelor de supraveghere. Care nu cer de mâncare, nu au diverse nevoi fiziologice,  rezistă la frig sau arșiță.

Dar până atunci, angajații plini de nevoi, se gândesc totuși la voi, ăștia care „nu știți d-astea”, sau vă dă predictibilitatea managerială pe dinafară. Sau vă dați în stambă fără rost prin America sau Canada.

Din curiozitate, exprimați-vă opinia:

Un gând despre „Dreptatea din logica strâmbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.