Dialog social – faza pe autorități


dialog social - faza pe autorități

La 22.05.2018, ora 1000, la Prefectura Constanța, au avut loc consultări în cadrul dialogului social, între conducerea Penitenciarului Poarta Albă – sindicate.

La invitația domnului prefect Ioan ALBU, din partea Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța au participat președintele și vicepreședintele sindicatului, alături de liderul filialei Constanța ALFA Cartel, domnul Ion Caraignat.

Conducerea Penitenciarului, reprezentată de domnul comisar șef Muscalu Florentin, a apărut la scurt timp, însoțit de liderul și viceliderul Publisind. S-a prezentat aproape cazon, lipsind doar salutul militar, după care a prezentat domnului prefect o mapă, la care probabil a trudit cu sârg unul din secretarii virtuali din temnița constănțeană.

Domul director a și prezentat conținutul plin de realizări al acelei mape. Planuri aprobate, achiziții făcute, bani aprobați și utilizați, despre fenomenul supraaglomerării.

Domul Caraignat a precizat că scopul întrunirii este unul de clarificare a condițiilor de muncă din sectorul operativ, care … cam lipsesc cu desăvârșire. Se dorește găsirea unor soluții pentru ca oamenii din sectorul oprativ să poată avea microclimat, sursă de apă și toalete ecologice pe durata celor 12-13 ore de serviciu.

Domnul director a relatat despre una din surprizele pe care le-a constatat din mers, prin Constanța, anume o toaletă ecologică plasată într-o intersecție și și-a exprimat disponibilitatea de a achiziționa și de a plasa vreo trei din acestea, mai puțin pe latura de la șoseaua care desparte sectorul administrativ de cel operativ, întrucât ar da nasol la imagine, zgâriind olfactiv trecătorii.

Și asta părea cumva o favoare, pentru că „alte penitenciare n-au”. Cu climatizarea din posturile de pază, a menționat că se teme să le monteze, deși sunt cumpărate, deoarece sunt de putere mare și pot „răci” angajații. Pe viitor, „penitenciarele oricum vor evolua, și nu vor mai fi posturile de pază, sistemele de supraveghere video și patrulele mobile” urmând a face trecerea de la o pușcărie veche și tristă, la un penitenciar modern și utilat corespunzător.

Din partea Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța se menționează că există totuși penitenciare din țară unde posturile de pază au și climatizare, și toalete și chiuvete, dar numai la acelea unde directorii și-au dat interesul. S-a mai spus că există un act normativ prin care urmau să se achiziționeze instalații de bruiaj, însă cu un termen de implementare cam nesimțit, de doar 5 ani, ăentru că, dacă ar fi fost măcar de 50 de ani, s-ar fi realizat acele achiziții.

Prin extrapolare, și dotarea cu sisteme electronice de supraveghere și patrule motorizate, ar urma să se producă numai după ce se va fi scurs o cantitate apreciabilă de apă, pe cursul Dunării. Rugămintea expresă a fost ca, în situația în care există bani și bunăvoință, să se rezolve problemele urgente semnalate.

O altă voce a Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța a menționat că pușcăria dobrogeană, așa cum e ea, străpunsă de o șosea, are de o parte sectorul administrativ, cu toate cele, și sectorul operativ, cu nimic sau aproape nimic, adică un fel de  No Man`s Land.

No Man`s Land având ca bonus ploșnițe și alte gângănii sugătoare de sânge, bicisnice și neiertătoare, care se atașează și de personal, se instalează comod și se înmulțesc la ei acasă, obligându-i să-și schimbe mobilierul de 2-3 ori, în disperare de cauză.

A luat cuvântul și reprezentantul Publisind, care a făcut o descriere a penitenciarului cu pricina, așezământ vechi din anii `40, aidoma unei babe, ori, „dintr-o babă nu se mai poate face o femeie atrăgătoare”, oricât glet, ipsos sau var s-ar da prin camerele de deținere.

Comparația a picat un pic cam nepotrivit celor trei doamne prezente la întrunire. La invitația domnului director, adresată domnului prefect, de a vizita penitenciarul, o doamnă a întrebat „de care parte a șoselei, pe stânga, sau pe dreapta?”.

Bună întrebare. Așteptăm vizita domnului prefect, cu speranța că va vedea și dumnealui o schimbare, să sperăm, în bine.

4 gânduri despre „Dialog social – faza pe autorități

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.