Azi, 04.10.2017, a avut loc în Piața Victoriei, peste drum de Guvernul României, o amplă acțiune de protest derulată de către Confederația Natională Sindicală „Cartel ALFA”, care a avut ca revendicări principale:
- NU transferului taxelor sociale ale angajatorului catre angajat – acest lucru pentru bugetari are ca efect anularea creșterii salariale promisa de la 01 ianuarie 2018, iar pentru sectorul privat înseamnă o scădere a salariilor;
- Deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor 5 confederații sindicale inaintată guvernului.
În galeria foto – imagini cu sindicatele FSANP care au luat parte la proteste.
Se pare ca in urma negocierilor din 06.10.2017) dintre reprezentantii organizatiilor sindicale si reprezentantii Guvernului nu s-a ajuns la un rezultat care sa multumeasca salariatii din Romania. Prin urmare, sindicatele au declarat ca vor iesi iarasi in strada, incepand cu 19.10.2017.
ApreciazăApreciază