Haathi Mere Saathi


my friends elifants

    … sau, mai pe românește, Prietenii mei, elefanții, ca să ne menținem în registrul zoomorfic, după ce cabalina buclucașă de la penitenciarul (ați ghicit) Poarta Albă, l-a adus din nou, la luminile rampei.

     Se-ntâmplă că animalele, alea domestice, au adus o contribuție însemnată la progresul omenirii. Atribuindu-le epitete oamenilor, gen porc, sau măgar, practic, jignim  bietele dobitoace.

    Savuroasă este și memorabila scenetă Fabula, din perioada comunistă, avându-i ca protagoniști pe Toma Caragiu și Mircea Diaconu. Apare acolo elefantul vs. Mateiaș, care se jură că nu trage. Are un pic de respect pentru pădurea tutelară, pretinde el.

    Și-ncepe cam așa:

    „Elefantul, vrăbiuţa plus bursucul şi maimuţa,

    Muncesc cu aprindere, la o intreprindere …

     Elefantul se miră, Mateiaș nu găsește alte rime.

     Toată lumea pricepe despre ce e vorba acolo, adică un director-patron e luat oarecum pe sus de un amploaiat.

    Să sperăm că domnul manager de la penitenciarul vedetă (care candidează puternic, acum, în preajma Zile de 29 iunie – la titlul de Petre Daia al sistemului penitenciar) va renunța la jocul de-a fabula, mai ales în ceea ce privește respectarea dispozițiilor referitoare la Consiliile de conducere.

4 gânduri despre „Haathi Mere Saathi

    1. Asa cum zice si in fabula, treaba nu e simpla, ca-n Boul si vitelul. Ar fi stiut lumea cine e boul, cine e vitelul, dar asa…

      Ele sunt animale dintr-o padure imaginara, care sunt la cheremul elefantului.
      Elefantul care zice ca ar vrea sa mai stea vreo 3-8 ani prin padure, desi altii l-ar fi vazut gata de decolare.

      Nu neg ca „maimuta” rimeaza cu banuta; ghidusa fiind, primata crere 50%.
      Consiliul forestier vrea sa arate cine e pe primul loc, cite alune s-au adunat, cate erau in plan, s.a.m.d..

      Nimeni nu s-a gandit insa de ce alunele culese de alte marunte vietuitoare, strinse cu truda de prin copaci, aduc gloria eterna doar elefantului, care zice ca e doar meritul lui. C-ar fi masiv, calca apasat, si pica fructele (alunele) singure la fiecare pas.

      Maimuta e sarcastica si face grimase. Imita bine humanoiizii cu probleme la mansarda, asa de bine ca te pune pe ganduri. Oare nu e o padure mai aparte, fara garduri si camasi de forta?

      Apreciază

      1. Nu, capitane Burcea,e jungla din sistem.Cum care, ca fiecare vorbeste de „sistem”?.Or fi mai multe! Pai ce,crezi ca padurea voastra are numai o maimuta? Sau numai o pahiderma?Dar cate jivine nu sunt in sistem!!!! Ce vorbesti tu?

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.