www. fsanp.ro confirmă afilierea sindicatelor SINPEN 2016 Constanța și Fraternitatea Giurgiu la FSANP. Transmitem pe această cale dorința noastră, a membrilor Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța, de colaborare și suport reciproc.
Lună: mai 2017
Orizontul de așteptare în mișcarea sindicală
Schimbarea echipei de conducere a FSANP, aduce în mișcarea sindicală noi orizonturi de așteptare, mai ales în ceea ce privește revitalizarea luptei sindicale.
Tocmai de aceea, la Adunarea generală a Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța s-a propus afilierea la FSANP. Mai jos este Convocatorul:
Președintele FSANP, d-l Sorin Dumitrascu, a avut o intervenție prin videoconferință, prezentând obiectivele și strategia sindicală a federației.
Votul celor prezenți fiind decisiv, s-a transmis cererea de afiliere către FSANP.
Practici de tip NKVD la Poarta Albă?
Poliția secretă a defunctului URSS (Народный комиссариат внутренних дел – NKVD) era recunoscută pentru anchetele neortodoxe; a fost responsabilă de uciderea fără judecată a numeroși civili. sursa: Wikipedia
Ce legătură ar avea jocurile de noroc sau barbutul penal cu aceste practici? Dacă lucrezi la Poarta Albă, e posibil să dai peste vreun urmaș al NKVD-ului.
Jocurile de noroc practicate în penitenciare sunt o sursă de venit, uneori chiar de camătă. Evidența, ținută în scripte, pe răboj sau simple bețe de chibrit, duce la îndatorarea perdanților, care ajung să-și sune familiile pentru a acoperi datoriile. Familiile perdanților virează în conturile creditorilor cât li se cere, în caz contrar, curg datoriile, cu dobândă pe zi întârziere. Aproape ca la creditele cu franci elvețieni.
Ce riscă dacă nu se achită datoriile? Amenințări, agresiuni sau, pur și simplu, plata în natură. În limbaj penal, va umbla cu ghiveciul spart sau i se va rupe fâșul.
Se întâmplă la Valu lui Traian, una din feudele penitenciare. Un datornic reclamă, urmează ancheta.
Un proaspăt ofițer, educator, dar, se pare, cu atribuții de anchetator (să fie oare împuternicit 6 luni ca „șef de secție”, la o secție exterioară, unde avem deja un șef de secție exterioară?) se muncește din greu să ia declarații compromițătoare de la deținuți. Cam fără succes, mai ales că țintele nu par a fi adevărații vinovați.
Sunt mutați supraveghetori de la Valu lui Traian la centru și invers, din supraveghere în pază. Sunt voci care spun că după aceste mișcări de trupe, domnul anchetator le transmite explicit unui/unor deținut/deținuți, că, dacă nu scriu ce trebuie până la 29.05.2017, să scrie singur(i) cu mâna lui/lor că vor să fie deplanificați de la muncă.
Vom sesiza ANP, alte structuri (care într-adevăr au atribuții legale în a face cercetări), mass-media și nu ne vom opri aici, pentru că aceste abuzuri trebuie să înceteze.
UPDATE 1: Se pare că totul a plecat de la „nesimțirea” unui supraveghetor în a cere (așa după cum a procedat conducerea și în cazul altora) un 50% în prag de pensionare.
UPDATE 2: Ieri, directorul penitenciarului ar fi audiat deținuții de la secțiile 5-7 de la secția exterioară Valu lui Traian. S-ar părea că unii dintre deținuții audiați au confirmat faptul că li s-ar fi cerut declarații sub presiune și sub promisiunea acordării de credite (purtătoare de beneficii la recompensare sau la liberare condiționată).
Directorul nu fusese informat că o parte din deținuți declaraseră refuzul de hrană și nu li se pusese la dispoziție formularele-tipizat. Pănă acum nu a luat nicio măsură. Ne vom ține de cuvânt și azi sesizăm ANP.
Schimbări – o nouă echipă FSANP
Incepand de sambata, 20.05.2017, Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) are o noua conducere formata din: Sorin Dumitrascu – Presedinte Viorel Voicu – Vicepresedinte Laviniu Gheorghe Bran – Vicepresedinte Calin Ardelean – Vicepresedinte Alexandru Gherghina – Secretar General Ani Balica – presedinte Organizatia de Femei Alin Pop – presedinte Organizatia de Tineret Felicitari […]
via FSANP are o noua conducere — penitenciare.info